Aida Parascan a trecut prin momente cumplite după ce a pierdut o sarcină. În ultimii ani, fosta câștigătoare Masterchef a fost lovită de mai multe ghinioane, iar acum se pare că după episodul dureros pe care l-a trăit recent, iubitul ei ar fi părăsit-o.
Fosta câștigătoare Masterchef, Aida Parascan, trece din nou prin momente cumplite. A vrut să devină mamă pentru a patra oară, dar din păcate, sarcina ei s-a oprit din evoluție la 5 luni. Acum ceva timp, apartamentul în care locuia a luat foc din cauza unui scurtcircuit și a trecut și printr-un divorț, dar se pare că lucrurile grele nu s-au oprit aici pentru Aida.
Potrivit playtech.ro, Aida Parascan ar fi fost părăsită de iubitul pe care voia să-l facă tătic și bărbatul nu i-ar fi fost aproape în această perioadă grea pe care o traversează, după ce a pierdut sarcina.
“Am trecut și trec prin momente dificile, însă bărbatul cu care trebuia să am un copil nu a spus nimic despre asta. Nu m-a susținut în tot acest timp, pentru că nu avea cum. Însă prefer să nu vorbesc despre el”, a mărturisit Aida Parascan.
Este mămica a trei copii, dar își dorește să-i ajute și pe alții. Cu toate acestea, este mult prea devreme pentru ca Aida Parascan să se gândească la varianta de a adopta vreunul. Aceasta a mai vorbit despre greutățile din prezent, dar și despre cum se recuperează după pierderea sarcinii.
“Acum mă simt obosită, iau medicamente pentru a mă odihni, dar nu sunt calmante. Corpul are nevoie de odihnă, pentru că a suferit o traumă, a fost că o naștere totul. Plus că mi s-a făcut și o anestezie totală și chiuretaj. Copiii au plâns când au aflat. Aseară, Samuel zicea că am putea avea grijă de copiii orfani, pentru că sunt mulți. Momentan, nu îmi doresc să înfiez, acum trebuie să îmi revin, dar există și alte metode de a ajuta copiii”, a mai spus Aida, pentru sursa citată.